ACCES DIRECT LA OAMENI INVIZIBILI

Sunt o persoană ce mă vreau a fi corectă. Spun asta pentru că ceea ce m-a determinat să scriu acestă postare, pe lângă argumentul de tip emoţional ce este evident, este şi faptul că, în urmă cu câteva luni, am amendat Acces Direct pintr-un articol destul de dur (ACCES LA INUMANITATE). Emisiunea de azi 12.07.2013 a fost aşa cum ar trebui să fie multe dintre cele ce sunt făcute şi transmise de televiziuni, nu una rară, care să iasă din tiparul cu care aceste forme de mass-media au obişnuit publicul în ultimii ani. Ambele aspecte prezentate în emisiune sunt emoţionante, primul cu Alexandru de-a dreptul zguduitor, tocmai de asta nu îmi permit să scriu încă de el, pentru că nu m-aş putea abţine să nu condamn tot ceea ce este de blamat în legătură cu situaţia nefericită şi tragică a acestui suflet nevinovat, iar acest articol, aşa cum am spus mai sus, este unul de felicitare a emisiunii, deci să menţin un ton optimist. Osă mă axez pe cel de al 2-lea subiect plin de emoţie, cel cu prezentarea de modă făcută de Gălăţescu cu frumoasele fete în fotolii rulante.

Televiziunea este media cu cel mai mare impact social, ce poate mări gradul de conştientizare al oamenilor asupra situaţiei în care se află persoanele cu dizabilități, astfel să contribuie la eliminarea tabuurilor, a stigmatizării şi discriminării acestor persoane, redând o imagine care să reflecte adevărul, dincolo de aparenţe.
Mass-media reprezintă cea mai eficientă cale de a mobiliza sprijinul societăţii în domeniul drepturilor omului, o pot informa şi educa cu privire la ele, dar pot şi acţiona atunci când acestea sunt încălcate. Cele mai multe materiale, cu referință la persoanele cu dizabilități, sunt mediatizate accidental și segregativ în contextul unor evenimente de conflict, accidente, situații mai puțin obişnuite.
Imaginea persoanelor cu dizabilități, reflectată din subiectele prezentate în mass-media, este legată frecvent de aspectele ce țin de sănătate, asistență socială, probleme sociale și de multe ori se merge pe ideea că persoanele cu dizabilități se confruntă cu probleme mari și sunt o povară pentru societate. Ponderea subiectelor despre integrarea socială şi reușită în viaţă, despre depăşirea limielor şi performanţa în diverse domenii, despre rolurile lor valorizante în familie și comunitate, cât şi despre incluziunea școlară a persoanelor cu dizabiltăţi, este mică.
Comunitatea formată din aceste persoane, de multe ori, constituie o lume paralelă cu cea a celor care se consideră oameni normali. În spatele dizabilităţii, în multe cazuri, există potenţial imens. Societatea contemporană, cu ajutorul mijloacelor mass-media, trebuie să contribuie la schimbarea atitudinii societății față de persoanele cu dizabilități, prin valorizarea rolurilor lor sociale, să le promoveze o imagine pozitivă prin implicarea lor activă în discursul mediatic.
În emisiunile televizate, persoanele cu dizabilități sunt reflectate, deseori, prin prisma unor stereotipuri, fără a li se oferi posibilitatea să intervină în mesajul media. Ele îşi doresc să fie privite ca membri activi ai societăţii, iar aceasta trebuie să-şi intesifice eforturile pentru a deschide căile de punere în valoare a calităţilor lor.
Oamenii cu nevoi speciale se străduiesc să îi obişnuiască pe cei din jur că au propriul rol în societate şi că normalitatea este o noţiune relativă, ce diferă foarte mult în funcţie de raportarea pe care o faci.Televiziunea are datoria, prin programele sale, să ajute la procesul de schimbare a mentalităţii, privind conştientizarea nevoilor şi drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, iar prin mesajele transmise societăţii să schimbe statutul de oameni invizibili al acestor persoane.